Suspiciuni de fraudă la Federația de Ciclism: cumpărături de la magazine de haine în loc de echipamente

Data publicării:
bicla

Poliţiştii au ajuns la sediul Federaţiei de Ciclism încă de dimineaţă. Autorităţile au suspiciuni că banii care ar fi fost destinaţi sportivilor pentru participarea la un concurs internaţional din SUA ar fi fost deturnaţi şi folosiţi în scop propriu de către conducere.

Actualul preşedinte al Federaţiei de Ciclism este cel care a constatat neregulile şi a făcut plângere la poliţie.

Am descoperit sute de mii de euro care au dispărut din această Federaţie timp de zece ani, mai bine de un milion de euro. Nu au fost plătite dările către stat, concursuri internaţionale decontate ilegal. Cu două luni înainte de alegerea mea s-au cheltuit 90.000 de lei pe acest concurs. Noi am descoperit mai mult de 20 de facturi de firme ilegale, cumpărate din piaţă, iar banii de la minister erau scoşi pe facturi false lunar”, a declarat Eduard Novak.

Mai exact, au fost făcute achiziţii la preţuri supraevaluate cu facturi cumpărate în alb. Ancheta îl vizează şi pe actualul secretar genral al federaţiei care era antrenor în perioada vizată de oamenii legii

Nu ştiu absolut nimic despre nicio achiziţie. În perioada aprilie 2004-martie 2010 am fost antrenor federal şi nu făceam decât să mă ocup de deplasări, nimic despre ceea ce se întâmplă cu banii din federaţie”, a spus Lucian Hugeanu.

Potrivit anchetatorilor, conducerea federaţiei ar fi cumpărat biciclete care costau 5.000 de euro la preturi mult mai mari, între 12 şi 30.000 de euro. Cu toate acestea, niciun sportiv nu a participat la competiţia din statele Unite pentru care s-au cheltuit mai mult de 100.000 de euro. Mai mult, spun anchetatorii, banii care nu erau cheltuiţi ajungeau în buzunarele unor şefi din conducerea Federaţiei.

Există cumpărături făcute cu cardul federaţiei de la magazine de haine. Nu echipamente”, a spus Alexandru Popescu, avocat.

Au finanţarea blocată, nu există contract de finanţare până când nu îşi rezolvă problemele din instanţă. După efectuarea controlului vom şti exact ce s-a întâmplat. Din nefericire, ramura de sport cicilism pierde şi sportivii pierd”, a spus Carmen Tocală.

Până la finalizarea anchetei, Federaţia Română de Ciclism are fondurile blocate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...