40 de saci cu documente, dar şi unităţi de calculatoare au dus procurorii la sediul DNA Iaşi. Ei caută probe care să demonstreze fraude în cazul reabilitării unor drumuri, a unor reţele de apă şi a unei gropi de gunoi ecologice.
Anchetatorii au mers şi la trei primării din judeţul Vaslui, mai exact cele din comunele Ştefan cel Mare, Şuletea şi Murgeni. Două dintre ele au ca numitor comun contracte încheiate cu firma de construcţii Transmir Murgeni, o companie abonată la banii pentru asfaltări sau reţele de apă.
În vizorul procurorilor DNA sunt mai multe firme de construcţii din Iaşi şi din Bârlad care au primit contracte cu bani europeni la Vaslui. Una dintre acestea i-a aparţinut fostului primar Constantin Constantinescu. Acum, anchetatorii analizează documentele ridicate, însă, deocamdată, nicio persoană nu a fost reţinută pentru audieri.