Percheziții DNA în dosarul MICROSOFT. Vizați: Cătălin Harnagea, fost șef SIE, Dorin Cocoș, Remus Truică sau Dinu Pescariu

Data publicării:
Sigla noua DNA - Directia Nationala Anticoruptie - Mediafax Foto-Liviu Adascalitei-8


Actualizare 14:00: Perchezițiile la biroul lui Claudiu Florică s-au încheiat. Procurorii au căutat documente ce ar putea duce la încheierea acestei anchete. De altfel, anchetatorii au și ridicat zeci de pagini de acte.

Citiți și:
Claudiu Florică controla firmele implicate în dosarul Microsoft prin offshore-uri

Actualizare 12:00: Procurorii au început să percheziționeze și biroului omului de afaceri Claudiu Florică, chiar denunțătorul în acest dosar. El este cel care negocia contractele pe care statul român le-a încheiat în 2004, le-a prelungit în 2009 și în 2013 cu compania Microsoft. Contractele aveau valori de peste 200 de milioane de euro. La vrea respectivă, Claudiu Florică esre directorul general al Fujitsu Siemens România. Clădirea în care se află biroul fostului om de afaceri este chiar peste drum de sediul DNA.

Fujitsu Siemens România este cea care subcontracta de la Microsoft licențele educaționale închiriate de statul român, deși inițial Guvernul a decis să le achiziționeze. Procurorii au informații că o parte din suma de peste 200 de milioane de euro ar fi ajuns la mai mulți oameni de afaceri apropiați lui Claudiu Florică. Iar perchezițiile la acești oameni de afaceri continuă și la această oră.

Alin Petrache, președintele COSR, a reacționat pe contul său de Facebook cu privire la aceste percheziții.

Remus Truică urmează să fie adus la DNA, însă procurorii nu i-au adus nicio acuzație împotriva acestuia. Pe de altă parte, omul de afaceri a refuzat să comenteze cu privire la aceste percheziții.

În viziunea anchetatorilor, fostul tenismen Dinu Pescariu are un rol extrem de important. El ar fi persoana care a făcut legătura dintre cele două „tabere”. Procurorii vorbesc de o intermediere între societățile internaționale și reprezentanții statului.


Actualizare 9:31: Procurorii DNA fac percheziții și la locuința lui Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic Român, și la domiciliul lui Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010.

Descinderi au loc și la sediul firmei Midocar Consulting, societate care a fost implicată în acest dosar prin negocierea contractului pentru Sistemul Integrat pentru Securizare a Frontierei. Adică a doua parte a dosarului Microsoft: EADS.

Traian Băsescu declara în urmă cu câteva zile că firme și persoane din dosarul Microsoft se găsesc în dosarul EADS. Povestea contractului de 1,3 miliarde de euro care nu ne-a dus în Schengen.


Citiți și: Cutezătorii”, o bază sportivă doar cu numele

Încet, dar sigur, baza sportivă „Cutezătorii” din Capitală se transformă în bază de distracţie. Un nou restaurant ar urma să se alăture salbei de cluburi şi terase care deja ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa bazei. Schimbările au început din 2004, când cele aproximativ 6 hectare de teren au ajuns în administrarea Fundației fostului jucător de tenis Dinu Pescariu.


Contractul EADS

Contractul pentru „Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat” a fost încheiat în 2004 de Ministerul de Interne cu EADS Deutschland. Înţelegerea a fost negociată în perioada în care ministru de Interne era Ioan Rus şi semnată când ministerul a fost preluat de Marian Săniuţă. Procurorii DNA susţin că acel contract, a cărui valoare iniţială era de 650 de milioane de euro, a fost realizat în baza unor „înţelegeri ascunse” legate de subcontractanţi, cu rolul de a „derula mitele”, care ajungeau la persoane din conduceea Ministerului de Interne şi la persoane din anturajul lui Adrian Năstase. Mai mult, procurorii spun că oficialii au semnat contractul „fără să fie precizate în detaliu soluţiile tehnice, echipamentele şi serviciile ce urmau să fie livrate, acestea urmând să fie agreate ulterior de către EADS."


Actualizare 9:00: Perchezițiile DNA au loc și la fundația a fostului sportiv Dinu Pescariu. Verificările au loc în dosarul Microsoft. Dinu Pescariu este suspectat că era unul dintre oamenii de afaceri care intermedia relația dintre societățile internaționale interesate să obțină contracte cu statul român. Din informațiile de la această oră, se pare că fostul ministru Gabriel Sandu era cel mai apropiat de Dinu Pescariu. De altfel, Gabriel Sandu ar fi avut relații strânse și cu Dorin Cocoș.

Mecanismul folosit pentru primirea sumelor de bani era prin conturi în off shore, pentru a îngreunarea cercetărilor.

Principalul „pion” dintre companii și foștii demnitari era Claudiu Florică, fostul şef al Fujitsu în România. El a fost audiat săptămâna trecută de procurorii DNA.

Numele lui Cătălin Harnagea, fost șef SIE, apare pentru prima oară în acest dosar. Surse judiciare spun că acesta avea o relație extrem de apropiată cu afaceristul Dorin Cocoș.


Procurorii DNA fac descinderi, în această dimineață, în dosarul MICROSOFT, în care 9 foști miniștri sunt acuzați de fapte de corupție.

Perchezițiile au loc la domiciliul lui Remus Truică, fost șef de cabinet al lui Adrian Năstase, la oamenii de afaceri Dumitru Nicolae, zis Niro, și Dorin Cocoș dar și la locuința lui Cătălin Harnagea, fost director SIE.

Pe lângă domicilii, de percheziții sunt vizate și sediile unor societăți comerciale și ale unor fundații din București.

Cei trei oameni de afaceri sunt suspectați că intermediau relația dintre societățile interesate să obțină contracte pentru informatizarea sistemului educațional din România și membri ai Guvernului României.

De asemenea, Remus Truică, Dumitru Nicolae și Dorin Cocoș sunt suspectați că ar fi intermediat plata unor sume importante de bani, de ordinul milioanelor de euro, de la firmele interesate să obțină contracte cu statul român și membrii Executivului sau subordonați ai acestora. Date din anchetă arată că foști membri ai Guvernului ar fi primit câteva milioane de euro pentru facilitarea acestor contracte.

Pe lângă denunțuri, procurorii DNA mai au ca dovezi și acte prin care un fost ministru ar fi primit 5 milioane de euro de la Dorin Cocoș și Dinu Pescariu.

Rămâne de văzut dacă în urma acestor percheziții se vor face audieri. Digi24 a încercat să-i contacteze pe Remus Truică, Dorin Cocoș și Cătălin Harnagea, care are telefonul închis.

În dosarul penal mediatizat prin comunicatului nr. 1342/VIII/3 din data de 26 septembrie 2014, privind suspiciunea săvârşirii unor fapte de corupţie în legătură cu încheierea unor contracte de licenţiere IT, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

În cursul zilei de 16 octombrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 56 de locații situate în municipiul Bucureşti şi comune din judeţul Ilfov, având destinaţia de sedii de societăţi comerciale, de fundaţii sau domicilii ale unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, se arată în comunicatul DNA.

În acest dosar, procurorii DNA au primit încuviințarea de urmărire penală pe numele fostului ministru Valerian Vreme, în prezent deputat PDL, în timp ce camera superioară a amânat luarea unei decizii pentru senatorii Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu.

Procurorii DNA au mai primit aviz de urmărire penală, semnate de preşedintele Traian Băsescu, pe numele foștilor miniștri Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Daniel Funeriu.

În acest dosar, fostul şef al Fujitsu în România Claudiu Florică a fost audiat vineri, timp de câteva ore, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Florică nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul DNA, iar câteva ore mai târziu ar fi ieşit din clădire pe o uşă unde nu era aşteptat de jurnalişti. Numele fostului şef al Fujitsu România este menţionat de martori din dosar, conform unor documente ale anchetatorilor. Astfel, un martor susţine că, în 2004, Claudiu Florică, la acea dată şeful Fujitsu Siemens Computers, „a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educaţiei şi prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD”.

De ce sunt acuzați ce 9 foști miniștri din guvernele Năstase și Boc

Foto: MediafaxFoto

ADRIANA ȚICĂU ar fi aprobat bugetul pentru proiectul intitulat: "Sistem Educaţional Informatizat", favorizând companiile: Microsoft, Siemens Computers şi Siveco. Produsele au fost achiziţionate la preţuri cu 30-40 la sută mai mari decât cel al pieţei.

GABRIEL SANDU ar fi favorizat un grup de firme, întocmind caietul de sarcini în aşa fel încât acestea să câştige licitaţia de achiziţie a unor produse software. Procurorii spun că fostul ministru ar fi primit aproape 5 milioane de euro mită, pentru prelungirea contractului de licenţiere Microsoft.

DANIEL FUNERIU ar fi comandat 73.000 de licenţe în plus pentru sistemele de operare Windows. Prejudiciul creat astfel ministerului a fost de 5,4 milioane de euro.

ALEXANDRU ATHANASIU ar fi plătit sume cu 50 la sută mai mari faţă de preţul pieţei, pentru calculatoare şi produse software.

MIHAI TĂNĂSESCU ar fi favorizat companiile Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, cărora le-ar fi acceptat preţuri mai mari cu până la 50 la sută mai mari faţă de cele reale. În contul fiului său ar fi fost transferată mita – 82.000 de euro.

DAN NICA. Procurorii anticorupţie susţin că actualul europarlamentar ar fi cerut companiei Fujitsu Siemens Computers suma de 20 de milioane de dolari, din care o parte i-ar fi fost virată în contul unei firme off-shore.

ȘERBAN MIHĂILESCU, cunoscut drept Miki Şpagă, ar fi determinat un alt ministru să semneze hotărâri de guvern, prin care era favorizată Fujitsu Siemens Computers. Fostul secretar general ar guvernului Năstase ar fi pretins şi primit o parte din suma de 20 de milioane de dolari, spun procurorii.

Un aport în favorizarea firmelor Compaq şi Siveco l-ar fi avut şi ECATERINA ANDRONESCU. În schimbul ajutorului guvernamental acordat şi a umflării preţurilor pentru soluţiile software cumpărate de minister, ar fi primit bani şi calculatoare.

Ultimul pe lista procurorilor anticorupţie este VALERIAN VREME. Acesta ar fi plătit peste 8.800.000 de euro pentru licenţe destinate unităţilor de învăţământ, deşi de cele mai multe produse nu erau nevoie.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doliu în lumea filmului la final de an. A murit actrița iubită de milioane de români
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...