PSD tergiversează reținerea senatorului Marius Isăilă

Data publicării:
marius isaila la dna-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei-1
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Președintele comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc (PNL), a venit cu ideea ca această comisie să lucreze și săptămâna viitoare, când senatorii nu vor mai mai avea plen, astfel încât să se urgenteze proiectele de lege de pe ordinea de zi.

Substratul acestei solicitări o reprezintă cazul senatorului PSD Marius Isăilă, asta deoarece liberalii vor să dea un vot cât mai devreme. Solicitarea s-a izbit de opoziția Partidului Social Democrat, sta deoarece membrii acestui partid nu au fost de acord să prelungească programul comisiei juridice și săptămâna viitoare. Membrii PSD spuneau că nu este de ajuns să lucreze o comisie săptămâna viitoare, ci trebuie să lucreze și plenul Senatului pentru a se dezbate legile și rapoartele care sunt pe făcute la această comisie.

După aproximativ un sfert de oră de discuții s-a supus la vot, iar votul a fost în favoarea PSD, iar cazul lui Marius Isăilă mai are de așteptat cel mai probabil până după alegerile europarlamentare de pe 25 mai. Solicitarea a fost respinsă cu 72 de voturi "împotrivă", 49 de voturi "pentru" şi 3 abţineri.

DNA cere reținrea senatorului PSD Marius Isăilă pentru luare de mită. Senatorul a fost denunţat succesiv de colaboratorii săi, pe parcursul cercetărilor în dosarul în care e acuzat de trafic de influenţă. Procurorii au constatat că parlamentarul discuta în toalete şi îşi dezbrăca interlocutorii pentru a verifica dacă au aparatură de ascultare.

De asemenea, în dosarul în care Marius Isăilă este vizat au existat și scurgeri de informații către alte persoane cercetate din dosar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor de 533 de lei pe lună pentru unii pensionari. Ce condiții trebuie îndeplinite și ce acte sunt necesare...
Digi FM
Theo Rose, imagini nemaivăzute din copilărie. Cum o ironiza unchiul ei la doar cinci ani: „Ce urâtă, ce...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
Un dosar CIA a devenit viral, după ce a dezvăluit că „23 de soldați au fost pietrificați” de extratereștri
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, în Parlament. Vor ajunge la 17.000 de lei, cât 6 pensii contributive
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Populația din California, atacată de leii de mare „demonici”. Cum explică oamenii de știință comportamentul...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, de nerecunoscut după ce a slăbit. Fiul lui Arnold Schwarzenegger s-a luptat mulți...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...