Drumurile DNA au ajuns şi la CNADNR

Data publicării:
perchezitii politie jandarmi mediafax-4

La ora 8 dimineaţa, procurorii şi jandarmii au intrat în sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj. Potrivit unor surse din interiorul instituţiei, anchetatorii au fost interesaţi în special de Departamentul Economic, unde au verificat mai multe contracte. Una dintre firmele care apare în acte aparţine unui apropiat al fostului ministru al Transporturilor, Radu Bercean, şi partener de afaceri cu soţia fostului ministru al Apărării, Cornel Dobriţoiu.

Şi numele actualului ministru al Transporturilor apare în acest dosar - o societate despre care presa a scris că ar fi controlată de Ioan Rus a încheiat un contract cu Direcţia Regională de Drumuri Cluj pentru întreţinerea vehiculelor instituţiei. Aceasta este responsabilă de construirea şi întreţinerea drumurilor din nu mai puţin de şapte judeţe din nord-vestul ţării. Procurorii DNA au făcut verificări astăzi şi la Direcţiile de Drumuri din judeţele Ilfov, Braşov, Dolj şi Iaşi.

La Iaşi, procurorii au cerut toate contractele încheiate din 2008 încoace şi au stat de vorbă şi cu angajaţii. În acelaşi timp, alţi anchetatori percheziţionau locuinţa directorul general al regionalei Iaşi şi reşedinţa impozantă a directorului comercial, Marius Ostaficiuc, de unde au ridicat mai multe documente şi un computer. Agitaţia din zonă i-a intrigat pe vecinii directorului comercial.

Directorul comercial de la regionala de drumuri Iaşi este un om bogat. Anul trecut a primit salarii şi indemnizaţii de la Camera Deputaţilor, Direcţia de Drumuri, Primăria, Aeroportul şi Asociaţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi, plus alte 11 instituţii particulare. Totalul pentru cel cunoscut drept un apropiat al primarului Gheorghe Nichita se apropie de 150 de mii de lei. Percheziţii au fost şi la Direcţiile Regionale de drumuri Braşov şi Craiova. Directorii au fost însă foarte discreţi.

După mai bine de 7 ore de verificări, la sediul Direcţiei de Drumuri şi Poduri Craiova, procurorii au ridicat mai mulţi saci cu documente. 

Nici sediul central al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţioanle din Bucureşti nu a scăpat de inspecţia procurorilor. Oamenii legii au percheziţionat şi locuinţele mai multor directori, în căutare de probe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alocaţie pentru copii 2025. Cine mai primeşte ajutorul de la stat în funcţie de...
Digi FM
Au apărut rezultatele analizelor lui Rareș, tânărul de 20 de găsit mort în apartament. Ce droguri ar fi...
Pro FM
Zoli Toth de la Sistem a divorțat în mare discreție de mama fetelor lui: Nu a fost tot timpul lapte și miere...
Film Now
Câți copii are Jeff Goldblum. Celebrul actor a devenit tată la vârsta de 62 de ani: „Nu regret deloc”
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde”...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Cauza morții lui Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită. Ce au aflat medicii după ce familia actriței s-a...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...