Eroare a Parchetului General în cazul Microsoft. Tiberiu Niţu a transmis greşit solicitările în trei dintre cazuri

Data publicării:
tiberiu nitu 2 crop mediafax-1

 

ACTUALIZARE 13.00. Procurorul general a transmis greşit cererile privindu-i pe Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu. 

Solicitările privindu-i pe cei trei trebuiau să ajungă la Parlament, nu la Ministerul Justiţiei. 

În motivarea deciziei sale a de a transmite Ministerului Justiţiei respectivele cereri, Tiberiu Niţu a invocat decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008. 

2. În aplicarea dispoziţiilor art.109 alin.(2) teza întâi din Constituţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor şi care, la data sesizării, au şi calitatea de deputat sau de senator.

3. În aplicarea dispoziţiilor art.109 alin.(2) teza întâi din Constituţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Preşedintele României pentru a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului şi a foştilor membri ai Guvernului care, la data sesizării, nu au şi calitatea de deputat sau de senator”, se arată în decizia Curţii Constituţionale, din 10 martie 2008


Procurorul General a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

Dosarul licențelor Microsoft. Parchetul General nu a dat un răspuns în privința începerii urmăririi penale pentru nouă foști miniștri

Senatorii pleacă iar în vacanţă

Teodor Meleșcanu: „Cazul Microsoft nu se va stinge ușor. Afacerea n-a pornit de la noi, ci de la FBI”

Cereri DNA pentru cercetarea cazului Microsoft. Soarta a cinci foști miniștri, la mâna lui Traian Băsescu

ECATERINA ANDRONESCU (în prezent senator în Parlamentul României), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;

VALERIAN VREME (în prezent deputat în Parlamentul României), sub aspectul săvârşirii infracţiunii abuz în serviciu;

ŞERBAN MIHĂILESCU (în prezent senator în Parlamentul României), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Totodată, Tiberiu Niţu a transmis Parlamentului European referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de DAN NICA (în prezent europarlamentar), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Procurorul general a transmis preşedintelui României referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

ADRIANA ŢICĂU (fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;

GABRIEL SANDU (fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;

DANIEL FUNERIU (fost ministru al Educaţiei şi Cercetării), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu;

ALEXANDRU ATHANASIU (fost ministru al Educaţiei şi Cercetării), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;

MIHAI TĂNĂSESCU (fost ministru al Finanţelor Publice), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal