Celula Elenei Udrea va avea aer condiționat

Data publicării:
elena udrea catuse arestata Instanta mediafax

Am fost dusă în arestul poliţiei Capitalei, verificată la sânge şi dezbrăcată. Mi-au luat sutienul şi am fost dusă într-o cameră cu dimensiunea de trei pe trei metri, în care erau patru paturi, câte două suprapuse. Apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea. WC-ul era de tip turcesc, fără uşă, dotat cu un duş pe care îl foloseam ca să tragem apa. Atunci când nimeni nu-l folosea puneam un PET pe post de capac. Ca să nu vină şobolanii. Pereţii erau scorojiţi, geamul nu se închidea cum trebuie şi era curent. Dacă te spălai pe cap nu aveai acces la foen ca să te usuci”, spunea Elena Udrea, luna trecută.

Imediat după ce a fost arestată, Elena Udrea a cerut să suporte cheltuielile pentru unele lucrări, dar solicitarea i-a fost respinsă. Însă, discursul ţinut în Parlament pare să fi mişcat lucrurile. Poliţiştii şi-au amintit că au de cheltuit de la Guvernul Norvegiei peste 1 milion de euro pentru modernizarea centrelor de arest.

Primele schimbări la Arestul Central se vor vedea chiar din exterior pentru că geamurile vechi vor fi înlocuite cu unele din termopan. Iar în interiorul celulelor vor fi zugrăviţi pereţii, vor fi instalate apartate de aer condiţionat şi vor fi modernizate toaletele.

Deocamdată, au fost zugrăvite punctul de acces şi camera destinată vizitatorilor, iar acum se fac lucrări de igienizare în celulelor bărbaţilor. 52 de centre de arest din toată ţara ar trebui să capete o altă faţă până în primăvara anului viitor.

„Proiectul a fost depus şi a obţinut finanţare în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014. Durata proiectului este de 24 luni, iar valoarea totală a contractului de finanţare este de 1.093.607 de euro şi 192.989 de euro cofinanţare”, anunță Poliţia Capitalei.

Condiţiile de cazare nu sunt singurele probleme la centrele de arest din România. Şi securitatea ridică mari semne de întrebare. Patru persoane au reuşit să evadeze din arestul poliţiei din Cluj, în ianuarie şi februarie. Împrejurările în care arestaţii au reuşit să scape au dus la declanşarea unei anchete.

Controale în centrele de arest şi în închisoari face şi Avocatul Poporului, după ce foştii ministri Elena Udrea şi Monica Iacob Ridzi s-au plâns de condiţiile pe care le-au găsit în spatele gratiilor.

Plângeri similare au ajuns inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Statul român le-a plătit deţinuţilor care au deschis procese pentru condiţiile din arest şi puşcării o jumătate de milion de euro, în ultimii cinci ani. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
LIDL a spus stop în România expansiunii. Decizia celui mai popular retailer printre români despre...
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Connect-R, revoltat după ce i-a fost interzis să cânte la un concert, în urma declarațiilor despre vot...
Film Now
S-a spus că Ariana Grande a luat 15 milioane $ pentru Wicked, iar Cynthia Erivo doar 1 milion. Reprezentanții...
Adevarul
Răbdarea Rusiei se apropie de sfârșit, avertizează Lavrov după atacurile ucrainene cu rachete occidentale
Newsweek
50% în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe și condiții grele. Instanța anunță cum iei banii
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a alertat autoritățile, după ce fiul ei cel mic a căutat pe internet informații despre...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Dolph Lundgren, anunț neașteptat de pe patul de spital, după aproape zece ani de luptă cu cancerul: „A fost o...
UTV
Elena Viscu, fosta sotie a lui CRBL, face primele declaratii despre fiica lor, Alessia: „Citeste si ea...