Bunurile deputatului Florin Popescu, puse sub sechestru
Data publicării:
Florin Popescu / Foto: Facebook
Acesta a declarat, marți, la ieșirea de la DNA că sechestrul vizează casa în care stă și casa părinților lui.
„Mi-au pus sechestru pe casa în care locuiesc și pe care am construit-o în timpul căsătoriei și pe apartamentul în care stau părinții mei”, a precizat Florin Popescu.
„Am încredere in instituțiile statului. Și in justiție, și în parlament, și în curtea supremă. Sunt convins că își vor face datoria”, a mai spus deputatul.
În cazul lui Florin Popescu, plenul are ultimul cuvânt și probabil va vota săptămâna viitoare dacă le permite procurorilor să ceară în instanța arestarea preventivă a deputatului.
Florin Popescu este acuzat că ar fi mituit alegătorii acum doi ani, când a candidat pentru șefia Consiliului Județean Dâmbovița, cu puii pe care el i-ar fi luat ca mită de la un om de afaceri, potrivit procurorilor.
Deputatul a candidat din partea PDL, dar a trecut apoi la Partidul Mișcarea Populară, din care s-a autosuspendat după ce procurorii au început anchetarea sa.