Audieri fulger în dosarul referendumului: un martor pe minut

Data publicării:
curtea militara apel

După un drum obositor, cei peste 200 de martori pentru care au fost emise mandate au ajuns în Bucureşti, la Curtea Militară de Apel, singura instanţă care poate găzdui atâtea persoane la un loc. Magistraţii instanţei supreme, cei care judecă acest dosar, au citat toţi martorii într-o singură zi de teamă că vremea rea ar putea să împiedice desfăşurarea procesului, mai ales că mulţi sunt bătrâni şi bolnavi.

„Vor fi duşi cu aceleaşi autocare înapoi la locurile de domiciliu”, a declarat Livia Stanciu, preşedintele ICCJ .

La Curtea Militară de Apel a fost ordine şi disciplină, ca într-o garnizoană.

Martorii au fost ţinuţi în autocare şi conduşi unul câte unul în sala de judecată, unde magistraţii i-au pus să jure pe biblie înainte să-i întrebe dacă au votat sau nu la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Deşi numele şi semnătura lor se regăsec pe listele electorale, cei mai mulţi au declarat că nu au votat.

În numai patru ore, toţi martorii au fost audiaţi, în ritm alert. La fel cum a fost şi cel impus de dimineaţă, când poliţiştii au pus în aplicare mandatele de aducere.

Niciunul nu ar fi lipsit. Absenţa nemotivată i-ar fi costat 3000 de lei.

73 de persoane sunt urmărite penal în acest dosar. Între acestea şi vicepremierul Liviu Dragnea. Procurorii îl acuză că a pus la punct un sistem la nivel național prin care a fraudat referendumul din 2012, organizat pentru demiterea preşedintelui.

„Îmi pare sincer rău că oamenii au fost chemaţi oameni în vârstă, chemaţi de noaptea, astea sunt procedurile justiţiei, nu vreau să le comentez”, a deeclarat Liviu Dragnea, la comandamentul de la Guvern.

Alte două persoane cercetate în acest dosar au fost deja condamnate pentru că au falsificat semnăturile a opt persoane care nu au mers la vot. Au primit câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, după ce şi-au recunoscut vina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025