ACTUALIZARE 19.25. Interceptări din dosarul lui Ovidiu Puțura:
Potrivit procurorilor, fostul secretar de stat în ministerul Justiţiei avea deja o complice în instanţă şi încerca să obţină încă un vot în favoarea soţiei sale, care avea proces pentru recuperarea unei moşteniri.
Discuție Ovidiu Puțura - judecător:
Ovidiu Puţura: O calc cu maşina după aia şi gătăm…
Corina Iacob (judecător Tribunalul Bistriţa Năsăud, n.r.): Măi, în ce situaţie mă pui…
O.P.: Stai liniştită, deci nu că o calc eu, îi pun pe doi din ăştia...
C.I.: Ce faci?
O.P.: Îi pun pe doi, o calcă cu maşina, stai liniştită, o vezi în spital cu picioarele rupte. N-are rost, nu mă mai stresez, simplu. O calcă ăştia.
Sursa: referat DNA
Victima ar fi trebuit să fie o colegă a judecătoarei Corina Iacob, şi ea adusă cu mascaţii la DNA.
Ovidiu Puţura era nemulţumit că o colega a complicei sale nu era de acord să îi acorde moştenirea soţiei lui.
Discuție Ovidiu Puțura - judecător:
Ovidiu Puţura: Eu vreau să te întreb: tu te-ai uitat prin dosar, ca idee, aşa?
Corina Iacob: Stai să îţi spun cum stau lucrurile!
O.P.: Da, ia zi cum stau lucrurile. Alina (soţia fostului sectar de stat, n.r.) mi-a povestit un pic, dar era foarte emoţionată că… zicea: nu se poate, că nu ştiu…
(…)
C.I.: Doamne ce… Zic, Ildi, ce îi de facut? Nu ştiu, pe mine nu mă interesează, aşa şi aşa… Păi tu: Nu zice chiar aşa. Gândeşte-te că poate îţi vine Ovidiu încă o dată preşedinte la Tribunal…
Sursa: referat DNA
ACTUALIZARE 19:00. Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti.
Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, a fost interceptat de procurorii DNA în timp ce punea la cale un plan mafiot pentru a intimida o judecătoare de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
El îi povestea unei alte judecătoare acuzată în acelaşi dosar: „O calc cu maşina, pun nişte băieţi să o calce cu maşina”. Acesta era nemulțumit că judecătoarea Corina Iacob nu reușea să dea o decizie favorabilă într-un proces al soției sale.
Ovidiu Puțura, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost reținut
Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost reţinut în această dimineaţă, fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Mai exact, un om de afaceri ar fi plătit pentru vacanţa la mare, dar şi pentru o partidă de vânătoare în schimbul unor favoruri. În plus, Ovidiu Puţura i-ar fi cerut unei judecătoare să dea o decizie favorabilă într-o cauză în care soţia sa era reclamant.