Cel mai bun olimpic la chimie din lume e român

Data publicării:
olimpic chimie

„Am să dizolv mai întâi nişte sulfat de nichel în apă. Şi prin adăugare de hidroxid de sodiu va precipita hidrioxidul de nichel din această soluţie.”

Pe Andrei Iliescu l-am găsit printre eprubete şi substanţe chimice, în laboratorul de chimie al Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti. Multele ore de cercetare, migală, dar mai ales pasiunea pentru formule chimice i-au adus lui Andrei locul I la Olimpiada Internaţională de Chimie. A obţinut 97 de puncte din 100 posibile, cel mai mare punctaj pe care l-a primit vreodată cineva la acest concurs.

Olimpicul spune că l-au ajutat mult şi profesorii pe care i-a avut.

Andrei Iliescu: „Presupun că depinde și de profesor. Un profesor poate să facă o clasă întreagă să placă foarte mult o anumită materie.”

Cu toate că în şcoală a învăţat multă teorie, Andrei spune că aceasta i-a fost de folos.

Andrei Iliescu: „Nu poţi sa ajungi sa faci partea practica fără să ai niște baze destul de puternice pe partea teoretică. Pentru că altfel ajungi, de exemplu, în cazul chimiei vorbind, în laborator și n-ai ce să faci, că ai vedea o grămadă de substanțe și n-ai ști ce reprezintă și ce să faci cu ele.”

Andrei îi sfătuieşte pe elevii care fug de chimie, şi de ştiinţe în general, să persevereze şi să încerce să înţeleagă.

Andrei Iliescu: „Faptul că elevii români nu sunt neapărat așa buni la știinte nu vine neapărat dintr-o gândire proastă a sistemului de învățământ, ci doar din faptul că de la bun început aceștia pleacă de la ideea că sunt niște materii foarte grele la care ei nu au nicio șansă să învețe să ia note mari. Așa că nu-și dau suficient de mult interesul și nu ajung să le placă.”

Profesorii de la liceu spun că Andrei învăţa uneori şi 10 ore pe zi. Iar în timpul liber îi ajută şi pe elevii mai mici.

Mustafa Oz, director coordonator Liceul International de Informatica Bucuresti: „Eu l-am cunoscut pe Andrei în clasa a IX-a. De atunci, este un băiat exemplu. A contribuit la pregătirea celor mici. Noi am organizat pregătirea şi pentru clasele mai mici şi atunci el a ţinut şi şedinţe de pregătire. Şcoala a câştigat împreună cu el alte rezultate.”

Andrei îşi va continua studiile în Statele Unite. A avut de ales între trei universităţi de top: Cambridge, Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi Harvard. A ales-o pe ultima, unde va studia din septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Benzina și motorina de la 1 ianuarie, o nouă lovitură pentru buzunarul românilor. Cât ajunge să coste...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...