24 Minute
Principalele declaraţii:
Ca şi mamă am ajuns să mă ocup de această lege. Copiii trebuie protejaţi de efectele fumatului. Este unul dintre aspectele care m-a determinat să iniţiez acest proiect. Eu chiar cred că această iniţiativa este bună pentru sănătate.
A fost o iniţiativă plecată de la Cluj, o petiţie online de stopare a fumatului în spaţiiile închise, de un lector universitar, şi fiind în primul an de mandat, m-au şi abordat dacă aş susţine această iniţiativă legislativă şi am zis hai să ne documentăm.
Am fumat şi eu, undeva la 18 ani. Dar n-am fost o fumătoare activă şi, când am avut copii, am considerat că nu e nevoie de asta.
Ce se va întâmpla din 16 martie?
În 17 martie vom avea prima zi fără fumat în spaţiile publice. Toţi cei care sunt responsabili pentru spaţiile publice închise vor trebui să respecte această lege, să fie marcată peste tot cu semnul fumatul interzis. Se vor elabora reguli interne în fiecare instituţie pentru respectarea acestei legi de către angajați și de cei care intră acolo.
Spaţiile unde fumatul este permis
Balcoanele, terasele sunt considerate spaţii deschise. Corporatiştii pot fuma în continuare pe balcoane sau în faţa clădirii, ca şi în trecut.
Pe terase se poate fuma?
Sigur că da. Vor fi amenjate. Am avut întâlniri şi cu cei din industria ospitalieră şi am discutat aspectele legate de lege, au înţeles şi au acceptat, chiar dacă şi-ar fi dorit o amânare. Totuşi, procesul a durat un an de zile. Am început în martie 2015 şi, abia în martie 2016, avem cu intrare în vigoare.
Important este ca în spaţiile închise să existe protecţie pentru toată lumea în ceea ce priveşte fumatuul pasiv. Este o lege care protejează nefumătorii, este o lege de prevenţie, nu este împotriva fumătorilor. Este pentru protejarea tinerei generaţii.
În toate spaţiile libere se poate fuma?
În zonele de joacă, nu. Pentru că este important să educăm copiii că fumatul le afectează sănătatea. Astfel prevenim gestul lor de a imita adulţii.
În zona școlilor, fumatul este interzis?
În şcoli, tot ce înseamnă instituţie de învăţământ, privată sau publică, fumatul este interzis. Nici profesorii nu au voie să fumeze în curte. De asemenea, şi în cazul transportului în comun, taxiuri. În parcuri, fumatul este permis.
Există legi mai drastice?
Da, sunt legi unde chiar în parcuri este interzis fumatul, în staţiile de transport în comun, în maşina personală.
Suntem în clubul celor 17 ţări care au aceeaşi legislaţie ca şi noi. Nu e cea mai restrictivă lege, dar e un pas major. Noi nu am respectat nici vechea lege, sigur că ni se pare că este extrem de restrictivă.
Cine va urmări ca această lege să fie respectată?
Protecţia consumatorului, poliţia va urmări ca această lege să fie respectată.
Nu în ultimul rând tinerii, pentru că am avut în susţinere 150 de ONG-uri de tineret care sunt pregătite ca în perioada umătoare să se asigure că legea antifumat funcţionează.
Mi-au scris tinerii, cei de 18,23 de ani, că ei vor să facă asta, că vor să crească într-un mediu mai sănătos. Este una dintre legile cel mai bine primite în societate.
Dacă constat o încălcare a legii, unde mă adresez?
Poliţia, Protecţia Consumatorului sunt responsabili pentru aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea legii.
N-aş vrea să cădem în cealaltă extremă şi să facem numere speciale pentru fiecare lege. Nu cred că ăsta este scopul. Cred că vor fi situaţii de încălcare a legii, dar în marea majoritate sigur va fi un succes.
Când constatăm că nu se respecta legea, prima dată trebuie să anunțăm responsabilii unității respective, abia apoi să anunţăm autorităţile.
Amenda pentru persoanele fizice este cuprinsă între 100 - 500 lei.
A fost introdusă ca urmare a solicitărilor celor din industria ospitalieră, pentru că ei nu aveau niciun fel de pârghie ca să-i oblige pe cei care nu respectă legea să o facă. Singura autoritate care poate aplica sancţiuni persoanelor fizice este poliţia.
Pe cine va afecta legea?
Nu va afecta industria tutunului în primă fază, ci după câţiva ani, în timp, consumul va scădea. În alte state, în primele 3 luni, 6 luni, a fost un regres al încasărilor în indistria ospitalieră, urmând ca acestea să ajungă după 6 luni, 8 luni la nivelul iniţial şi chiar în creştere faţă de momentul în care s-a aplicat legea.
Aproximativ 5 milioane de români s-au declarat fumători.
Ce efecte a avut în alte ţări unde a fost implementată?
În Italia a scăzut numărul fumătorilor, apoi a revenit şi s-a păstrat la aceeaşi limită. Depinde de ţară. Campaniile de educare sunt cele mai importante.
În timpul realizării acestei legi, aţi fost sunată de cei din industria tutunului?
N-aş putea să spun că am fost sunată direct, însă indirect am simţit intervenţia şi lobby-ul puternic al industriei şi m-am lovit de bariere, dar am considerat că e un lucru pe care trebuie să-l duc la bun sfârşit.
Susţineţi creşterea preţului tutunului?
Sigur că susţin, dar trebuie argumentat. Nu pot să spun azi un preţ, dar dacă benzina o plătim la nivelul ţărilor europene, aşa trebuie să facem şi în cazul ţigărilor care ne distrug sănătatea.
Primul efect al creşterii preţului la ţigări - creşterea contrabandei
Este un argument foarte important şi, de aceea, nu am făcut încă o iniţiativă până când nu analizăm dacă se poate implementa şi ce riscuri presupune. E o problemă la care trebuie să ne gândim. Mi-aş dori ca tinerii care sunt până în 14 ani să nu aibă acces la ţigări.
A crescut cu mult incidenţa fumatului la tinerii între 9 şi 11 ani, ceea ce este foarte grav pentru sănătatea populaţiei.
Legea antifumat a fost publicată la începutul lunii în Monitorul Oficial. 16 martie devine astfel prima zi în care fumatul în spațiile publice din România este interzis.
Legea interzice complet fumatul în toate spaţiile publice închise, dar şi la locurile de joacă pentru copii, fie că sunt în aer liber sau în spaţii închise.
În plus, este interzisă şi vânzarea la bucată a ţigaretelor şi a ţigărilor de foi. Se va putea fuma, însă, în camerele special amenajate în aeroporturi, dar şi în penitenciare.
Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 500 de lei. În cazul cluburilor, barurilor şi restaurantelor, sancţiunile sunt mai dure: amenzi între 5.000 și 15.000 de lei sau suspendarea activităţii. Sancţiunile merg chiar până la închidera unităţilor care nu au respectat legea.
În Europa, fumatul în baruri şi restaurante este interzis aproape în toate statele. Codaşe sunt România, Cehia şi Austria. Statele Unite au interzis fumatul în spaţii publice încă din 1998.
Aurelia Cristea, deputat PSD de Cluj, inițiatoarea legii antifumat, a fost invitata lui Florin Negruțiu la emisiunea 24 de minute. Deputatul a vorbit despre motivele pentru care a inițiat această lege, dar și despre efectele pe care speră să le aibă în timp.